Cu un stil inconfundabil, robust, teluric și totodată grațios al lucrărilor sale artistice sau ambientale, Doina Stici are un palmares impresionant de expoziții personale și participări naționale și internaționale la evenimente dedicate ceramicii.
Artista provine dintr-o familie de intelectuali din Chișinău și inițial era orientată spre o carieră muzicală. Timiditatea excesivă în fața publicului a devenit însă un impediment serios pentru această opțiune, astfel că tatăl i-a sugerat să ia drumul artelor plastice, după ce în anii adolescenței dovedise înclinație și pentru ceramică. Intuiția paternă s-a dovedit a fi excelentă.
Despre Doina se poate spune că e un talent nativ conjugat cu o capacitate adâncă de reflecție si cu experiența prolifică atât din zona industrială cât și în atelierul personal. Atunci când lucrează la câte-o amforă, mâinile i se mișcă cu atâta siguranță și lejeritate pe șamote, de parcă ar fi mai degrabă cele ale unei țesătoare iscusite din Persia, decât cele ale unui artist confruntat cu materialul ceramic. Forma și motivele vaselor sale poartă ecouri antice și apar însuflețite, ca niște personaje ale unui discurs epic sau liric.
Când v-ați gândit prima dată că veți deveni ceramistă sau v-ați propus asta?
Lucrurile s-au legat de la sine.
Eu nu am făcut liceu de arte, am făcut liceu teoretic, iar în paralel cu liceul frecventam o școală de muzică. Școala aceea era foarte bună, majoritatea elevilor care o absolveau își continuau studiile la conservator. Eu însă aveam o problemă, eram prea emotivă. La ultimul examen de la școala de muzică interpretam o fugă de Bach la pian, iar din cauza emoțiilor am făcut mai multe greșeli. În timpul repetițiilor toate mergeau strună, dar cu publicul în fața mea și cu juriul am clacat. Era un test și acesta. Părinților li s-a sugerat să mă direcționeze spre altceva.
Tot în paralel cu liceul și cu școala de muzică, serile, mergeam la niște cursuri de ceramică pentru adolescenți. Ca să mă convingă că aș putea face ceramică și la facultate, că aș putea continua studiile și în direcția aceasta, tatăl meu a adunat de prin casă toate obiectele din lut confecționate de mine, le-a înșiruit în fața mea și a zis: „tu poți face arte plastice”.
Am terminat Academia de Arte Vizuale de la Cluj. După facultate, dar și în timpul acesteia, începând de prin anul doi, am realizat și am vândut mai multe obiecte din ceramică la galeriile UAP-ului și la galerii particulare din Cluj. În perioada când făceam studiile de masterat, am primit o comandă mai mare, mai multe vase mari pentru grădină. Peste scurt timp, după absolvirea facultății, am avut prima expoziție personală de ceramică… și tot așa în continuare, m-am pomenit că modelez cam în fiecare zi câte ceva ca să-mi câștig pâinea, din tot ce realizam selectam cele mai reușite obiecte și le expuneam… la un momentat am ajuns să mă simt ca în turneu!, organizând expoziții personale în țară sau participând la expoziții de grup și la târguri specializate.
La expoziții, la vernisaje eram prezentată și catalogată de critici și curatori ca artist ceramist, atunci am realizat că asta am ajuns să fiu, artist vizual, ceramistă. Au apărut în presă articole despre creația mea, am fost invitată la mai multe emisiuni dedicate ceramicii, vindeam ceramica din expoziții și târguri de artă, atunci am constat că, da! ceramica pe care o realizam era apreciată.
Mi-am propus vreodată să fiu ceramistă? S-a întâmplat.
Ne puteți povesti care a fost și cum v-ați simțit la prima dumneavoastră participare la o expoziție de ceramică?
Prima expoziție de ceramică personală am organizat-o la Cluj, în anul 2000. Pe vremuri, în fundul gangului de lângă cofetăria „Carpați” era o galerie de artă particulară, „Alianța Artelor”- o galerie spațioasă cu arcade și curte interioară. Eram destul de bulversată de responsabilitatea pe care mi-o asumasem, să organizezi o expoziție personală nu este un lucru ușor. Nu aveam timp de mine, de senzații sau mofturi, abia apucam să mănânc. Trebuia să montez expoziția, două săli mari, trebuia să gândesc și să acționez, să acționez cât mai constructiv.
Eu aveam antrenament pentru astfel de situații. La Academia de Arte Vizuale am avut câte patru cinci teme semestrial, de realizat în material ceramic și de expus, o etapă mai avansată am trecut-o cu lucrarea de diplomă și cea de masterat, până la expoziția personală de la „Alianța Artelor” participasem la mai multe expoziții de ceramică de grup și cum făceam de obicei, m-am concentrat la maxim așa că, vrând-nevrând am uitat de mine, pentru că de mine nu mai aveam timp.
Cum vă place să fiți denumită, ceramist, olar sau artist vizual și de ce?
Ceramist. Îmi place cuvântul acesta.
S-ar putea crea o confuzie, ceramiști sunt numiți și lucrătorii care se ocupă cu ceramica în fabricile de profil. Și lucrătorele care împletesc din porțelan coșulețe, fac și ele ceramică, sunt și ele ceramiste.
Dacă mi se spune olar, nu-mi place. Se creează o altă confuzie, deseori ceramica populară creată de meșteșugari este confundată cu cea artistică. Meșterii populari împrumută modelele de la predecesorii lor. Altfel spus: primul olar din sat a fost artist, ceilalți olari au împrumutat modelele și tehnicile de decor de la el, îmbogățindu-le.
Prin faptul că au repetat modele de decor și formele obiectelor au creat ceramică tradițională pentru un anumit loc, regiune.
În plus, cuvântul “olar” mă duce cu gândul doar la obiecte funcționale, utilitare. Iar un artist ceramist, pe lângă faptul că este un inventator și creator al formelor de obiecte utilitare, vase, căni, farfurii ș.a., poate transpune în material ceramic gânduri, sentimente, idei, senzații. Un artist ceramist este ca un poet care scrie versuri, însă materialul prin care se exprimă nu este litera-cuvântul, ci materialul ceramic.
Artistul ceramist transpune ideile lui în material ceramic, artistul vizual însă, pe lângă materialul ceramic, le poate transpune în orice alt material, hârtie, bronz, plastic, desen, textile ș.a., are libertate totală în alegerea materialelor în care își va scrie „versurile”.
Ce semnificație are ceramica pentru dumneavoastră?
Ceramica pentru mine nu este un job. Eu nu mă duc la atelier ca la servici. Eu mă duc la atelier pentru că am tot timpul de făcut ceva, de modelat, colorat, gândit. Acel ceva face parte din mine. Ceramica pentru mine este o activitate profesională dar totodată și-un fel de a fi.
Care credeți că e cea mai importantă calitate a artei ceramice?
Căi de exprimare sunt multiple – mă pot exprima verbal sau în scris, mă pot exprima cântând, dansând. Și ceramică este o cale de exprimare. Prin modelaj, prin culori și forme, prin creația mea mă exprim, transmit oamenilor, publicului informații, asta mi se pare cea mai importantă calitate a ceramicii și a artei în general, comunicarea nonverbală prin obiecte tangibile. O cale de exprimare care ține de arta vizuală. Eu îmi desfășor creația, mă concentreaz pe crearea lucrărilor ce se desfășoară în mediul care se vede, mediul vizibil. În felul acesta se exprimă artiștii vizuali.
Care sunt sursele dumneavoastră de inspirație?
Când și cum. De exemplu am găsit dăunăzi într-un caiet vechi o schiță de-a mea cu niște pomi cu mere stilizați. De atunci vizualizez o lucrare, gen instalație cu acești pomi, îi vizualizez cum ar arăta din ceramică în mai multe variante de culoare. Mă tot gândesc cum aș putea realiza această lucrare tehnic corect, dimensiunile, materialul, cum ar arăta această lucrare într-o grădină, într-o cameră sau sală de expoziție. Sursele mele de inspirație? Merele de pe masă. Altădată mă duc la bibliotecă și-mi hrănesc ochii, reviste de artă de ceramică, sculptură, design, răsfoiesc, mă uit mult la imagini pe calculator, mediul și viziunea artistică asupra lucrurilor, asupra vieții, evenimentelor, asta caut, de asta am nevoie. Dacă nu ajung la biblioteci, este bine și atunci, hrană pentru ochi găsesc pretutindeni, mai ales în natură.
Ce materiale ceramice vă place să folosiți mai mult și de ce?
Șamota îmi place mult. E rezistentă, granulată, sculpturală, docilă, ușor de lucrat. Șamota este un material obținut din argila arsă și măcinată. Din șamotă se fabrică produsele refractare în fabrici pentru turnătoriile de metal sau sub formă de cărămizi pentru cuptoare, sobe, hornuri la case. Îmi place și porțelanul, deși este destul de pretențios, cu toane, se fisurează, se deformează când te aștepți și când nu te aștepți. Îmi dă multe bătăi de cap, dar îmi place.
Astea două materiale le folosesc mai des. Le folosesc separat sau le combin. De exemplu, ca decor la vasele pe care le realizez, împletesc o țesătură din fire de porțelan pe suprafața de șamotă sau invers, pe suprafața de porțelan impregnez țesătura din fire de șamotă.
Nu este corect dacă zic că lucrez cu șamota, în cazul meu. Șamota este de mai multe feluri, combinații, compoziții, culori, se arde la diferite temperaturi. Ar fi corect să zic că lucrez cu șamote. La fel este și cu porțelanul, nu lucrez cu porțelan, lucrez cu porțelanuri.
Bineînțeles lucrez și cu lut, dar mai rar.
În realizarea lucrărilor folosiți mai mult tehnici și tehnologii industriale dedicate ceramicii sau mai mult tehnici manuale de lucru? Care credeți că sunt avantajele și dezavantajele lor?
Păi, de exemplu, pot să fac fire de porțelan cu mâna, se face simplu, rulez porțelanul cu palma sau cu degetele pe o placă de lemn sau ghips. O rulez încetișor până obțin grosimea dorită pentru firul de porțelan, îmi ia cam un minut. În varianta industrială există o presă, extruder, cu ajutorul acestui instrument de lucru, prin presare, în câteva secunde, obțin un fir de porțelan cu o suprafață și grosime uniformă. Avantajele și dezavantajele? Firul pe care l-am rulat cu mâna este departe de perfecțiune, cel făcut la presă este impecabil, plus pe acesta l-am obținut mult mai repede.
În atelierul meu folosesc tehnici industriale cum ar fi presarea și turnarea în formele de ipsos și tehnici manuale, bineînțeles, modelajul prin construcție și cel cu plăci, asta de la caz la caz, depinde ce lucrare sau lucrări am de făcut.
Cum ați descrie meseria de ceramist în trei cuvinte?
Cuptorul Arde Versuri.
Care credeți că sunt trei dintre cel mai importante calități pe care ar trebui le să aibă un artist vizual?
Talent, muncă, perseverență.
Interviu luat de Letiția Câmpan.